Paradoxal, cei care m-au ajutat să-mi păstrez echilibrul lăuntric în tranziția mea americană au fost un grup de oameni care au refuzat-o sistematic: menoniții. Ei au ales să înghețe în timp la forme de civilizație vechi de câteva secole. Dumnezeu a rânduit să-i întâlnesc pe vremea când mă grăbeam să înțeleg această țară și să mă identific cât mai repede cu ritmul și rostul ei. A fost de parcă Dumnezeu mi-ar fi spus: ,,Not so fast!“, ,,Nu așa de repede!“.
Menoniții sunt un soi de oameni care au preferat să trăiască la răscruce, să rămână acolo, aparținând concomitent unor valori vechi intersectate cu mijloacele cele mai moderne de exprimare. Ei m-au învățat că poți să aparții unui loc și totuși să fi și din altă parte. Pentru mine, ei sunt cea mai apropiată expresie a principiului recomandat de apostolul Pavel:
,,… cei ce se folosesc de lumea aceasta, (să fie) ca şi cum nu s-ar folosi de ea, căci chipul lumii acesteia trece“ (1 Cor 7:31).
Tata Noah, tatăl lui David Troyer, director executiv la CAM, este proprietarul unui mare magazin universal de provincie (un fel de variantă a lui Sears sau Kmart). Este unicul supermagazin din regiune. Dacă intri în el dai cu nasu-n tot ce este mai modern și mai productiv în America. Până și aprovizionarea se face prin inventare supravegheate de computere. Perete comun cu magazinul uriaș este locuința lui Noah. Cum treci pragul, pășești parcă într-o altă lume. Mai nimic nu folosește curent electric. Totul este elegant și lucește de curățenie. Este însă o curățenie a lucrurilor vechi, un luciu al patinei din cărțile de istorie sau de … povești.
Amos Martin este amiș. Are și el o companie și un magazin universal. Am aflat în timpul ședinței de Bord că l-a vizitat David Troyer, menonit cu toată familia tatălui său. I-am auzit glumind:
,,Hai, David, cum ți-a plăcut în adunarea noastră?“
,,Sunteți prea de tot! Cu bărbile alea lungi și cu pălăriile alea cu boruri mari … parcă numai Abraham Lincoln lipsea dintre voi.“
Îi iubesc cu o dragoste plină de admirație. Sunt oameni remarcabili … cu totul și cu totul remarcabili … Foarte buni creștini … Puțin parcă scoși de la naftalină, … dar ce? Parcă ucenicii Domnului ar fi oare altfel dacă ar apărea așa, dintr-o dată printre noi?
În primele vizite în care i-am însoțit în România, am tradus pe câțiva dintre ei în cadrul unor seminarii de învățătură. Românii îi ascultau zâmbind, neîncrezători, privindu-i ca pe o ciudățenie a Americii. La sfârșitul serii au improvizat o sesiune de întrebări și răpunsuri. Ca și cum n-ar fi auzit nimic din cele predate, un român mucalit a întrebat:
,,Văd că unii aveți nasturi la haină, în timp ce alții aveți doar capse … Este vreo deosebire? Are vreo importanță?“
Mi-a fost rușine să traduc, dar ei au insistat s-o fac. … Au zâmbit când le-am tradus întrebarea. S-au foit puțin … apoi un episcop din Canada i-a rugat pe ceilalți să-l lase pe el să răpundă:
,,Vedeți, a început el. Fiecare dintre noi face parte dintr-o altă grupare, dintr-o altă zonă geografică. Bisericile noastre sunt conduse de păstorii și episopii locali. Fiecare decide cum crede el că este mai bine. Principiul este separarea de lume, refuzarea chipului lumii acesteia. Unii am tras linia la nasturi. Alții la alte lucruri. Sunt curios dacă în România vă preocupă lucrul acesta. Unde trageți voi linia de separare între creștinism și lucrurile din lume?“
Nu mi-a fost greu să-l traduc. Mi-a fost însă mult mai greu să mă fac înțeles în limba română …
Prezența menoniților în America m-a ajutat să înțeleg pentru prima dată că această țară nu este un monolit, ci un conglomerat. De la stat la stat, de la o regiune la alta, de la o zonă la alta, de la o enclavă etnică la alta (Chinatown, cartierul italian, zona evreiască, etc.), America este policoloră și multistratificată, fiecare nou venit se decantează și se așează în stratul căruia îi aparține. În creuzetul acesta uriaș în care se naște în fiecare generație o altă Americă, menoniții locuiesc în zone distincte. Cei pe care i-am cunoscut eu stau în ,,Mica Elveție“, din statul Ohio.
I-am cunoscut prin Genoveva Sfatcu, Silvia Tărniceru și Elena Boghian, bunele mele cunoștințe din vremea petrecută la Iași. Ele erau deja printre ei, la Berlin, Ohio, unde David Troyer pusese deja în pământ sămânța unei organizații misionare numită incipient ,,Christian Aid For Romania“. Trei fete din România și o familie binevoitoare de americani au dat drumul la vale unui bulgăre de zăpadă care s-a mărit pe parcurs și a ajuns cea mai mare organizație misionară a comunităților menonite și amiș din Statele Unite și Canada. Renumită între timp ,,Christian Aid Ministries“, organizația are activități în multe țări ale lumii și un buget care a depășit de mult nivelul sutelor de milioane de dolari.
Cum de m-au primit pe mine, un baptist, în Bordul lor de conducere? S-au întrebat și alții, care știau refuzul acestor creștini de a conlucra sau de a se asocia cu creștini din alte denominații din America. Explicația este că au fost și sunt oameni cu un profund simț practic și foarte ancorați în realitate. Le-a trebuit ,,un român“ ca un punct de reper, ca un om care să reacționeze activ la inițiativele lor spre România. Ca americani, nu știau să gândească ,,românește“ și le-a trebuit cineva care să dea dimensiunea românească tuturor acțiunilor lor. Adevărul este că Genoveva Sfatcu l-a rugat pe fratele Petru Popovici să facă parte din Bordul lor, dar dânsul m-a împins acolo pe mine, fiind deja mult prea ocupat cu alte proiecte misionare. Când, după revoluție, România s-a deschis și au putut merge ei înșiși să stea acolo, prezența mea printre ei n-a mai fost necesară. Ne-am mulțumit reciproc și ne-am despărțit, dar asta nu a făcut ca respectul meu pentru ei sau simpatia lor pentru mine și familia mea să înceteze.
Cine sunt menoniții?
Menoniții sunt o grupare socio-religioasă de origine protestantă care a apărut în Frizia (Olanda) în secolul al XVl-lea.
Din punct de vedere creștin, menoniții se trag din Anabaptism, o mișcare a cărei membri insistă să fie botezați și neagă valabilitatea botezului sugarilor. În 1536, un fost pastor frizian, Menno Simons (1496-1561), el însuși fost preot catolic, a devenit anabaptist și a adunat membrii sectei din nordul Europei în congregații care au luat numele lui. Gruparea era puternic susținută de către Olanda și Elveția, unde menoniții au devenit ținta persecuțiilor catolice. Mulți au fost alungați din casele lor în secolul al XVI-lea și au fugit în S.U.A, unde s-au stabilit în pricipal în Pennsylvania, Ohio și în Vestul Mijlociu.
În 2006, gruparea avea 1,5 milioane de membri, cei mai mulți fiind în Canada, SUA și câteva alte țări, printre care Australia, Mexic, alte câteva țări din America latină și chiar în Republica Democrată Congo. (Wikipedia. Putați citi mai mult în limba engleză aici).
Am petrecut câțiva ani ca membru în Bordul de conducere al lui CAM (prescurtare de la Christian Aid Ministries). Am învățat foarte multe lucruri de la ei, dar cel mai mult m-au influențat în atitudinea mea față de America. Prin simpla lor existență am înțeles că acest stat-continent găzduiește, nu una, ci mai multe Americi. Prin faptul că s-au abținut de la asimilarea în celelalte feluri de a fi ,,american“ am învățat să caut și eu să mă detașez puțin de tot ceea ce există pe aici și să încerc să preiau cu simț critic doar ceea ce-mi este de folos în umblarea mea personală cu Dumnezeu.
Nu există doar un singur fel de menoniți. În interiorul mișcării sunt un evantai de grupări distincte, de la ramura cea mai conservatoare la ramura cea mai ,,liberală“, ai cărei membrii trăiesc printre noi în Los Angeles. Mai conservatori chiar decât menoniții, sunt cei din gruparea amiș (amish), pe care i-am cunoscut prin ei.
Cine sunt amișii?
Amish este o grupare religioasă creștină cu doctrină anabaptistă, caracterizată mai ales prin felul de trai simplu și tradițional și rezistența pe care o opune în fața adoptării obiceiurilor și utilităților moderne. În lume există peste 300.000 de persoane aparținând acestei grupări (în creștere), cea mai mare parte trăind în Statele Unite (în 31 de state), cu o populație mică (peste 5.000 de persoane în 1960) în provincia canadiană Ontario.
Populația amish își are originea în emigranții elvețieni de limbă germană. Ei cred în Noul Testament, în forma sa strict literară, și duc o viață izolată de lumea modernă. Valorile lor, de care se lasă ghidați, sunt pacifismul și traiul simplu. Veșmintele lor sunt ca acelea ce se purtau în secolele XVII și XVIII. Majoritatea populației amish vorbește, ca limbă maternă, limba Deitsch sau limba germană din Pennsylvania. Populația amish născută după 1960, cu vederi mai progresiste, tinde să împrumute limba engleză în vorbirea curentă. Dintre comunitățile timpurii, care s-au stabilit în Statele Unite, multe au renunțat la identitatea amish și au devenit menoniți.
Stilul de viață al populației amish este dictat de un regulament numit „Ordnung”. Regulamentele diferă de la comunitate la comunitate. Ceea ce într-o comunitate poate fi interzis, în alte comunități poate fi permis. De aceea, nu se poate defini un stil de viață general acceptat pentru toate comunitățile amish. Regulamentul bisericesc (Ordnung) privește pe toți cetățenii comunității și acoperă toate aspectele vieții de zi cu zi, inclusiv îngrădiri și limitări în ceea ce privește folosința curentului electric, telefoane, autovehicule, vestimentație. Majoritatea populației amish nu acceptă asistența guvernamentală și nici nu efectuează stagiul militar. Membrii grupării care acceptă aceste servicii riscă să fie excomunicați.
Electricitatea este văzută ca o legătură cu exteriorul, cu englezii, plus că ar duce la dispariția tradițiilor și renunțarea la stilul de viață simplu, prin adoptarea electrocasnicelor. În unele comunități ea este acceptată, însă fără a se lega la rețelele naționale de energie electrică. Acele comunități își produc singure electricitatea sau folosesc baterii. În general, nu se folosesc baterii și rețele superioare a 12V, ca să nu se poată folosi televizoare, uscătoare de păr sau mașini de spălat.
În regulamentul privitor la vestimentație, în unele comunități nu sunt permiși nasturii. Populația amish e recunoscută pentru eficiența agriculturii și pentru confecționarea plapumelor. În unele comunități amish, este permisă folosirea semințelor de plante modificate genetic.
În unele comunități, cei neînsurați se bărbieresc, în timp ce aceia căsătoriți își lasă barba lungă, iar în altele, această schimbare se produce la botez. În general, mustățile sunt interzise pentru că amintesc de obiceiurile militarilor europeni, care i-au supus la persecuție politică și religioasă în secolele XVI și XVII. Populația amish se botează odată ajunsă la vârsta maturității și este considerată o alegere a fiecărui individ în parte de a se boteza și de a rămâne în comunitate, sau de a nu se boteza și de a părăsi comunitatea. Marea parte a descendenților amish aleg să fie botezați. În unele comunități, li se permite tinerilor să ducă o viață modernă în lumea englezilor pentru un an de zile, acest fapt făcându-i să-și poată alege în cunoștință de cauză drumul în viață. În unele comunități, se rupe total și irecuperabil contactul cu persoanele care au ales să părăsească comunitatea, iar în altele li se permite contactul cu familia. Nu toate comunitățile sunt în comuniune între ele; comunitățile mai conservatoare le pot considera pe cele mai progresiste ca ne-amish și să nu permită contactul între ele, și nici căsătoria între membrii acestora.
Populația amish nu are biserici; celebrarea ritualurilor se ține în mod privat în propriile locuințe. Această practică derivă din Noul Testament și din ideologia anabaptistă.
Membrii populației amish au Biblia ca îndrumar în viață. Izolarea față de restul lumii se bazează pe ideea că sunt rasa aleasă, adevărata comunitate creștină, o nație sfântă, poporul lui Dumnezeu (1Petru 2:9) și nu se conformează acestei lumi (Romani 12:2), evitând iubirea acestei lumi și a lucrurilor ce există în ea (1Ioan 2:15) și conform ideii că prietenia cu lumea este dușmănie față de Dumnezeu (Iacob 4:4).
Pentru a evita contactul cu lumea exterioară, membrii comunităților preferă să lucreze în atelierele proprii, în agricultură. Se ocupă și de fabricarea artizanală a produselor decorative dedicate turiștilor. (Wikipedia)
N-am să mă apuc să descriu amănunțit tot ce am văzut eu la menoniți și la amish. Cine vrea să afle mai mult o poate face citind cărțile excelente scrise de Silvia Tărniceru (,,Dumnezeu îmi cunoaște măsura“, ,,Dumnezeu îmi cunoaște cărarea“) și Elena devenită între timp Mârza (,,Elena“).
Separate de ,,lume“, grupările menonite și amish s-au separat și în interiorul mișcării, ducând astfel ,,libertatea de conștiință“ la cele mai înalte consecințe ale ei. Prezența mea printre ei m-a convins că trebuie să-mi croiesc și drumul meu personal în America, caracterizat de propriile mele convingeri. Nu degeaba se numește America ,,țara libertății“, o libertate care te scoate de sub presiunea persecuției altora, dar care te provoacă la decizii responsabile. Puteți considera menoniții și gruparea amish ,,hârtia de turnesol“ a Americii. Cât timp acești urmași ai anabaptiștilor vor continua să existe nestingheriți, America va fi încă țara libertății.
O deviză menonită: Biserica nu este o ,,organizație“, ci un ,,organism“
Desprinși din catolicismul european osificat în structuri eclesiastice, menoniții și populația amish au alergie la ,,ierarhii“ și scheme de organizare. Una din trasăturile care m-au impresionat și influențat mult a fost felul în care își cresc ei bisericile. Am observat repede că în comunitățile lor au diaconi, păstori și episcopi. Am fost contrariat pentru că noi, baptiștii români, nu avem și nu recunoaștem în biserici un ordin al episcopilor. Mi-am făcut curaj și i-am întrebat cum de îl acceptă ei?
Mi-au spus că este ceva specific vieții lor, ceva care funcționează ,,organic“, nu eclesiastic. Au ales să meargă cu căruțele (și unele chiar fără roți de cauciuc) pentru a nu încuraja plimbatul ,,hai-hui“ departe de casă. Când o adunare locală trece de capacitatea sălii care o găzduiește, ei deschid imediat o altă adunare. Pentru a întreține acest proces de înmulțire, păstorul local își crește sub călăuzirea lui Dumnezeu lideri locali numiți ,,diaconi“. Când se înființează o adunare nouă, devine păstor unul din acești diaconi, dar rămâne sub tutela spirituală a păstorului care l-a format. Pentru noul păstor (și numai pentru el) păstorul care l-a promovat devine ,,episcop“. În felul acesta un păstor local poate deveni ,,episcop“ pentru exact atâți păstori câți a ridicat din adunarea lui prin oficiul intermediar de diacon. El nu este în nici un caz ,,episcop“ pentru oameni care n-au crescut sub aripa lui. Pentru aceștia însă, autoritatea lui se va menține pentru toată viața.
Ce spuneți? Nu vi se pare interesant?
Interacțiunea noastră cu menoniții
Numai Dumnezeu și veșnicia vor putea răspunde la întrebarea: Ce i-a făcut pe creștinii menoniți și amiși din America să dea o mână de ajutor creștinilor din România!
Ce au însemnat însă acești oameni pentru noi, românii, este mult mai ușor de identificat.
1. Într-o vreme de adâncă persecuție și de lipsuri materiale, menoniți și amișii de la Christian Aid for România, și apoi Christian Aid Ministries, au fost oxigenul necesar pentru o supraviețuire decentă.
a. Foarte multe familii sărace, identificate și recomandate de păstorii bisericilor locale, au primit în fiecare lună, timp de mulți ani de zile, câte un pachet alimentar. În multe cazuri, acest pachet a reprezentat diferența dintre copii trimiși la orfelinat sau copii crescuți acasă, văduve și fete împinse spre depravare sau femei onorabile la casa lor.
Cu fratele Petru Popovici și Elena Boghian la depozitul de alimente din Ohio.
b. Mulți păstori harnici care trebuiau să se deplaseze în teritoriu la numeroase biserici au primit câte o mașină Dacia, spre disperarea inspectorilor de la Departamentul Cultelor și a securității.
c. Bisericile au primit prima Biblie cu Explicații, una din cele mai îndrăgite colecții de Cântări ,,scrise“ adunate sub titlul ,,Laudele Domnului“ și o mulțime de alte cărți de literatură creștină care au stabilit un ton serios și un tonus bun pentru lucrarea din România.
d. După căderea comunismului, mai mult de o sută de vaci de mare productibilitate au zburat cu avionul peste ocean și au aterizat, spre uimirea românilor, pe aeroportul Otopeni. Se puneau astfel bazele fermei ,,americane“ de la Pătrăuți, unde aveau să se specializeze tineri fermieri români și profesori din instituțiile de zootehnie.
Familia Branzai la ferma din Pătrăuți
e. Tot la Pătrăuți a fost dusă în piese și montată ,,la fața locului“ clădirea depozitului CAM. Ridicată, ca în America, în timp record, această clădire a trezit uimirea sătenilor și a autorităților. Unii au crezut că a fost adusă cu elicopterele americane și plasată acolo peste noapte …
f. Lângă ferma de animale a luat ființă apoi o mini-colonie menonită. Ea a dat un sens educației copiiilor adunați la orfelinatul de acolo.
g. La marginea Sucevei a apărut apoi un mic magazin, ,,american“, unde s-au desfăcut spre populație producția de lapte, înghețată și literatură creștină.
h. Pentru familiile sărace au fost transportate peste ocean sobe speciale, cu capacitatea de a încălzi casa, dar și de a găti mâncarea.
i. Alături de ele au călătorit și mașini de cusut industriale, împreună cu kilometrii de materiale, pentru ca românii să învețe să coasă și să facă hăinuțe și plăpumioare pentru ei și pentru ceilalți săraci din jur.
j. La mici întreprinzători săraci li s-a pus la dispoziție sume decente pentru cumpărarea unui cal, a unei vaci sau pentru demararea unei afaceri de familie.
k. O adevărată revoluție agricolă a produs programul cu ,,semințe“. Pliculețele minune din America le-au înlesnit românilor obținerea de recolte impresionante, cu soiuri pănă atunci nemaintâlnite în România.
l. Probabil că cel mai important (dacă există așa ceva) și cel mai masiv program de ajutor a fost cel cu medicamente și aparatură medicală. Prin el au fost alinate multe suferințe, s-au salvat vieți și s-au dotat o sumedenie de farmacii care au funcționat o vreme pe lângă bisericile din centrele mai importante.
N-ar fi drept însă să ne rezumăm la calitatea și cantitatea impresionantă a ajutorului material și umanitar. Menoniții și amișii din America au dus României și un alt fel de ajutor, mult mai însemnat și mult mai hotărâtor pentru eternitate: mărturia lor creștină.
David Troyer, o gazdă extrem de primitoare la Ohio.
La David Troyer acasă cu Dumitru Buhai (Chicago) și familie tatălui meu, Vasile Branzai
a. Această mărturie a arătat românilor că America nu înseamnă doar deșănțare și decadență în mijlocul abundenței. Imaginea acestei mărturii i-a ajutat pe românii de toate culorile spectrului creștin și social-politic să vadă dincolo de perdeaua de fum a Hollywood-ului și dincolo de zgomotul asurzitor al muzicii de rock-and-roll. Prin mărturia menoniților și a amișilor, românii au putut descoperi America rădăcinilor creștine, America harnică și modestă a pelegrinilor plecați de sub persecuția europeană să-și trăiască libertatea de conștiință dincolo de ocean.
b. Această mărturie a arătat românilor că belșugul nu trebuie să te dea peste cap și să te facă să-ți pui poalele în cap. O moralitate de excepție, o foarte frumoasă etică a muncii și o hărnicie exemplară i-au făcut pe români să-și reexamineze propriile valori și năzuințe. Îmi amintesc de o vizită făcută la Galați, când la sesiunea de întrebări și răspunsuri, un român i-a denunțat ca ,,firești“ pe cei ce făceau naveta în Turcia ca să pună bazele unei afaceri proprii. Episcopii cu care eram atunci s-au mirat puțin de comunitarismul egalitar și de spiritul de dependență ,,virtuoasă“ care încă mai persista în societatea scoasă doar de curând de sub socialism. După ce s-au consultat mai întâi ce să spună ca să nu jignească cugetul cuiva, m-au rugat să le traduc mărturiile personale. TOȚI aveau afaceri de familie. Ar fi putut face și altfel, dar au ales calea aceasta a micilor întreprinzători. L-a sfârșit le-au descoperit românilor și motivația opțiunii lor: ,,Ce ați fi preferat: să vă vedeți copiii plecând de acasă ca să lucreze în mijlocul unor oameni care nu vă împărtășesc valorile sau să-i creșteți pe lângă dumneavoastră, transmițându-le în fiecare zi felul dumneavoastră de a fi și protejându-i cu grijă de influențele melefice din lume ?“
De-a lungul anilor, astfel de echipe de episcopi și păstori menoniți au ținut studii biblice în foarte multe biserici evanghelice din România, expunându-și crezul și răspunzând întrebărilor curioase ale ascultătorilor.
În același context, trebuie să amintesc de hărnicia familiilor menonite venite să mânuiască ,,combinele“ de secerat pe care CAM le-a transporta în România. CAM le-a promis românilor din Moldova un târg: să-i lase să le recolteze recoltele de pe câmp în schimbul unei mici cantități de produse, care reprezentau diferența dintre mașinile americane de mare randament și pierderile masive cu care lucrau combinele românești. Aceste produse colectate urmau apoi să fie redistribuite familiilor cele mai sărace din comunitate. Au bătut palma și, în fiecare sfârșit de vară și început de toamnă, combinele începeau seceratul prin partea de sud a Galațiului și-l terminau în zonele de nord ale Botoșanilor. Dincolo de performanța combinelor, românii au fost impresionați până la uimire de hărnicia acestor fii de fermieri americani care lucrau toată ziua și nu plecau de pe câmp nici noaptea, dormind și mâncând acolo cu săptămânile.
c. Această mărturie a celor din CAM le-a arătat românilor preocuparea sănătoasă pentru binele altora; o preocupare care nu neagă binecuvântarea proprie, ci o condiționează. Cel care a zis: ,,Dați și vi se va da“ și-a ținut întotdeauna promisiunile !
d. Această mărturie le-a arătat creștinilor români că viața de familie este cel mai important capital al vieții și că nu se merită să ne așezăm altfel prioritățile, căci vom ajunge altfel să plângem pentru noi și copiii noștrii așezați pe un sac de bani. Trebuie să spun aici că cei dela CAM m-au ajutat să completez salariul meu de la biserica baptistă din Los Angeles, pentru ca Daniela să nu mai trebuiască să meargă la servici, unde era doamna șef de laborator, ci să-și poată îndeplini cea mai înaltă chemare a vieții, aceea de a fi acasă soție și mamă.
f. Mărturia menonită i-a obligat pe creștinii români să-și definească o proprie strategie de viață, bazată pe o scară de valori creștine. Literatura scrisă sau tipărită de menoniți a întreținut în România un curent de modestie și seriozitate, foarte necesar mai ales în periculoasa perioadă de tranziție prin care a trecut țara.
N-am epuizat nici pe departe identificarea ajutorului dat de menoniți și amiși creștinilor din România. Ar fi imposibil! Valoarea ajutorului material a depășit de mult cifra zecilor de milioane. Valoarea ajutorului creștin va fi măsurată, cântărită și descoperită doar în … veșnicie.
Ce le-am dat noi în schimb menoniților?
Într-o ordine absolut aleatorie, aș nota aici câteva lucruri:
1. Românii le-au dat menoniților un câmp de lucru. Hărnicia trebuie să aibe un loc de desfacere. Bunătatea nu crește decât acolo unde are posibilitatea unor fapte bune.
2. Românii le-au dat menoniților posibilitatea să se întoarcă peste timp în zona unde își află rădăcinile. Persecutați în țările lor de obârșie, mulți anabaptiști au răspuns în 1770 Caterinei cea mare, țarina Rusiei, și au venit să se așeze în zona care este cunoscută azi sub numele de Ucraina, Bucovina și nordul Moldovei, pe care rușii o cuceriseră după războiul cu turcii. S-a încercat atunci un transfer de civilizație și tehnologie, o influență adusă din apus cu scopul de a ridica nivelul de trai al pravoslavnicilor autohtoni. Harnici și pricepuți, acești anabaptiști au întemeiat așezări prospere și au trezit invidia etnicilor băștinași. Sub primele valuri de persecuție, între 1874 și 1880 cam 16.000 de menoniți din cei aproximativ 45.000 au părăsit Rusia. Dintre aceștia, 9.000 au trecut oceanul și s-au mutat în Statele Unite (în principal în statele Kansas și Nebrasca) și în Canada (în provincia Manitoba). Prin revenirea în România și Moldova, menoniții de la Christian Aid for Romania au făcut pași în teritoriile de care-i leagă amintiri.
3. Românii le-au mai dat menoniților și multe, foarte multe … bătăi de cap. Diferențele de consacrare și seriozitate creștină, discrepanțele dintre etica lor germanică și improvizațiile noastre mioritice au creat multe probleme și stări de criză. Necesitatea de a se căciuli înaintea autorităților române pentru a fi lăsați să ajute, plus refuzul lor consecvent de a mitui și a ,,unge“ balamalele ușilor care trebuiau deschise i-a pus de multe ori în fața alternativei de a părăsi totul și a pleca acasă) sau înspre altă țară săracă). N-au făcut-o însă. Au luat totul drept un preț care trebuie plătit pentru slujire. Au continuat și continuă și astăzi.
4. Românii le-au dăruit menoniților posibilitatea de a vedea cu ochii lor cum supraviețuiește biserica sub persecuție într-o țară comunistă. A fost un studiu inestimabil pentru propria lor maturizare.
S-ar fi așteptat menoniții și amișii la mai mult? Ar fi fost bucuroși să ne vadă pe mulți convertindu-ne la mărturisirea lor de credință și la stilul lor de viață? Probabil că da. Sunt dezamăgiți? Mă îndoiesc. Este adevărat că nu mulți ne-am făcut menoniți sau amish, dar nici creștini la fel de buni ca acum n-am fi ajuns fără mărturia și ajutorul lor inestimabil. Puteți vizita site-ul lor ca să aflați mai multe amănunte despre programele lor. aici
În loc de concluzie
Rezumând toate cele scrise mai sus cred că vă pot spune ce-am învățat de la menoniți și amiși, de la acești oameni opriți la răscrucea tranziției. Mesajul lor pentru mine a fost și este: ,,Be yourself!“, ,,Fii tu însuți!“. Dacă America este într-adevăr ,,țara libertății de conștiință“, fii așa cum îți dictează propria conștiință, fii tu însuți. Trăiește așa cum te îndeamnă credința și Dumnezeul pe care-l ai.
De la distanța anilor petrecuți deja în America, cred că aceasta este chintesența spiritului american, individualist până la extrem și tolerant până la confuzia cu indiferența. ,,Live and let live!“ ,,Trăiește și lasă-i și pe ceilalți să trăiască“. Necăjiții din toate părțile lumii s-au refugiat aici ca să se necăjească cât mai puțin unii pe alții și au dat naștere în această ,,lume nouă“ unei națiuni fără asemănare în istoria lumii.
Iată de ce spun mereu celor de departe că nu există o singură Americă! Există atâtea Americi câți oameni trăiesc în ea. Există America fiecărui american în parte. Libertatea de aici te poate pierde, dar te poate ajuta și să te găsești.
Contactul cu menoniții m-a învățat că, pentru un creștin, nu tot ce înseamnă progres în America este neapărat progres și în perspectiva eternității.
Ei m-au învățat că nici în America ,,Nu tot ce zboară se mănâncă“ și nu tot ce sclipește este aur. Părtășia cu ei mi-a adus aminte de deviza: ,,Cercetați toate lucrurile și opriți (doar) ce este bun“ (1 Tesal. 2:21).
De la ei m-am deprins să fiu sceptic față de ,,creștinismul ușuratec și superficial“ care plutește înșelător peste tot în societatea americană. Cu ochii lor l-am privit apoi pe un șef de șantier beat din Los Angeles, foarte fericit că i-am dus la lucru un român creștin. ,,Și eu sunt creștin!“ ne-a spus el arătându-ne ca dovadă catarama de la curea pe care era scris cu litere mari: ,,Jesus #1“.
S-ar putea să nu arăt a menonit pe afară, dar sunt într-o mare măsură pe dinăuntru. Am deprins de la ei să analizez totul cu discernământ și cu responsabilitate. ,,Nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi“ (1 Ioan 4:1). Am învățat de la ei să pun între mine și ofertele ademenitoare ale acestei ,,lumi americane“ filtrul Scripturii. Am văzut mai târziu că și John MacArthur are aceeași filosofie de viață. Nu-i de mirare că este unul dintre învățătorii preferați ale cărui cărți le-am găsit și în librăriile și în casele menoniților.
Pe scurt, am învățat de la menoniți că în America (ca peste tot de altfel) există o mare diferență între ,,lumea creștină“ și ,,biserica creștină“. Prima te poate înșela vremelnic, dar numai cea de a doua îți poate oferi un destin ceresc veșnic.
Pribeag la răscruci de vremi 
Mi-a plăcut foarte mult obiceiul Fraților Menoniți, acela că pastorul își crește spiritual diaconii în propria adunare, iar dintre acești diaconi, atunci când adunarea devine neîncăpătoare, îi va promova (la nevoie) pastori în noua adunare înființată, diaconi cărora el le devine episcop, pe viață, și doar acestora.
ApreciazăApreciază
Multumesc fr. Daniel pentru acesta destainuire. De mult vroiam sa stiu cine sunt acesti frati care ne trimit revista Samanta adevarului luna de luna gratuit in adunarea noastra. Practic am crescut cu aceasta revista. Da cand ma stiu ea face parte din viata noastra!
ApreciazăApreciază