13. Păstorind o tranziție

Nou născut în America

Primul lucru pe care a trebuit să-l înțeleg ca păstor în America a fost că am început să păstoresc români și voi ajunge (după mulți ani) să păstoresc americani. Din cauza vârstei, mi-am dat seama de realitatea acestei tranziții mai repede decât ceilalți păstori.

Unknown

Îmi aduc aminte de o ședință a păstorilor de pe coasta de vest ținută la Portland prin 1993. Păstorii militau pentru păstrarea culturii și limbii române în adunările noastre. Pe mine mă priveau cumva pieziș din cauză că adunarea noastră română se unise cu o adunare americană care ne primise în clădirile ei. Teama dânșilor era că ,,voi pierde Biserica pietrelor vii, în târgul pe care l-am făcut pentru clădirea pietrelor moarte“.

Deși nu-mi era plăcută discuția știam că sunt între ei oameni care țin mult la mine, așa că mi-am făcut curaj, m-am ridicat și am spus:

,,Fraților, eu cred că problema asta este deja decisă. Noi, care am cerut să venim în America am votat deja cu picioarele“.

Tatăl meu a tăcut, dar a sărit imediat jignit fratele Aurel Popescu și mi-a spus sever:

,,Tinere, eu zic să-ți ceri scuze de la noi toți. N-ai vorbit frumos. Cum adică? ,,Am votat cu picioarele“ … Așa ne spunea pe vremuri profesoara când nu-i plăcea scrisul nostru: ,,Ai scris cu picioarele“. Te rog frumos să-ți ceri scuze pentru cum ai vorbit… că suntem toți mai în vârstă ca tine …“

Probabil că, în afară de tatăl meu, pe fratele Aurel îl iubeam cel mai mult dintre toți cei prezenți, așa că vorbele lui m-au atins adânc și aproape că mi-au dat lacrimile. M-am ridicat iar în picioare și am continuat:

,,Ce am vrut eu să spun n-a fost un reproș, ci o realitate, o constatare a unei stări de fapt. Este prea târziu să mai încercăm acum să alegem ce vom fi și ce vor fi urmașii noștri. Dacă o luam cu picioarele spre Rusia, însemna că votăm ca ei să fie ruși, dacă ne opream în Franța, însemna că am votat cu picioarele noastre să-i vedem francezi peste o generație sau două … Asta am vrut să spun. Cine a venit cu picioarele lui spre America, a ales prin chiar faptul acesta ca fii, nepoții și strănepoții lui să devină ,,americani“. Faptul este decis, consumat. Nu mai putem schimba nimic și n-are rost să mai discutăm despre aceasta.“

Uitându-ne acum în jur, la aproximativ 25 de ani de la acel eveniment, până și cei mai înverșunați detractori ai drumului pe care l-am ales atunci la Bethel au ajuns să facă la fel, ba unii ne-au luat-o chiar înainte în formele lor de ,,americanizare“.

Tranziția începe cu bâiguirea într-o limbă nouă

Când a început la Bethel să se discute despre folosirea limbii engleze în serviciile bisericii, unii au venit la mine și mi-au cerut o indicație clară, o direcție pastorală pentru viitor. Am simțit că nu pot face așa ceva, că nu va depinde de mine. Le-am spus ceva de genul acesta:

,,Nu, nu căutați să mă păcăliți și nu puneți responsabilitatea aceasta în mod artificial pe umerii mei. Asta nu depinde de mine! Mama mea a fost croitoreasă de lux, dar a lucrat ,,cu materialul clientului“. Croiala ei a fost întotdeauna excelentă, dar calitatea produsului final a fost dată de calitatea materialului pus la dispoziție. Dacă i-au adus doc, le-a făcut un costum de doc. Dacă i-au adus tergal englezesc, le-a făcut costum de tergal englezesc. Tot așa este acum și cu mine! Dacă îmi veți aduce copii și tineri pe care i-ați încurajat acasă să învețe limba engleză ca să facă față la școală și să se integreze cât mai rapid în învățământul de aici, eu n-am cum să-i fac să vorbească ,,doar românește“ la biserică. Voi hotărâți acasă în ce limbă se vor manifesta ei în cadrul programelor de la biserică. Îi aveți acolo șapte zile pe săptămână. Eu îi am la biserică doar câteva ore …“

Primii care au trecut la limba engleză, așa cum era și normal, au fost cei de la departamentele de copii și de de tineret … De fapt, și muzica cântată acolo a început să fie ,,altfel“ …

La un ,,retreat“ cu păstorii am fost repartizat într-o cameră cu un păstor chinez. Era târziu noaptea și picam de somn, dar el dorea să vorbim în continuare. I-am răspuns din ce în ce mai rar și mai scurt … Și-a cerut scuze și a ținut să se explice: ,,Îmi place să practic limba engleză. Cu mericanii mi-e rușine, dar cu tine, care o vorbești la fel de prost ca mine, mă simt mult mai confortabil. Hai să mai vorbim puțin. Please! Please!“

În Los Angeles trăiesc oameni care vorbesc peste 200 de limbi, veniți din toate colțurile lumii. Dacă ei n-ar fi stăpâniți de bunăvoința sârguincioasă a acestui chinez conviețuirea și colaborarea ar fi imposibile. Fiecare se străduiește să devină ,,american“, indiferent de identitatea părinților săi.

Viața este o ,,tranziție“ continuă, realitatea ,,curge“

Prin definiție, o tranziție este o mutare din punctul A în punctul B, sau o schimbare din starea A în starea B. Românii creștini care s-au mutat în America au fost, sunt și vor fi, fie că își dau sau nu seama de aceasta, într-o ,,tranziție“ între ceea ce au fost și ceea ce n-au ajuns încă.

Opusul tranziției este ,,inerția“, pe care dicționarul limbii române o definește drept: ,,Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie“.

Suntem adepții unei anumite ,,arii de confort“ și ne temem să o părăsim, ne este frică de ,,altfel“, de ,,altceva“. Dintre toate limbile lumii, ne simțim cel mai bine când vorbim în limba noastră“. Dintre toate felurile de a cânta din lume, ne place ,,muzica noastră“.

Uităm că doar lucrurile fără viață rămân ,,așa cum sunt”. Orice are viață se află pe un vector de schimbare continuă, mișcându-se spre ,,mai bine”, spre ,,mai rău” sau spre ,,altfel”. Știți zicala: ,,Orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor“.

În situații pe care nu le-am ales noi, suntem forțați să alegem între tranziție sau tradiție; Trebuie să ne hotărâm să păstorim o tranziție sau să patronăm o tradiție. Alegerea nu este nici ușoară, nici scutită de suferințe.

Tranziția este un proces intern de schimbare. Ea începe atunci când ceva se sfârșește și altceva începe. În funcție de flexibilitatea pe care am dovedit-o în trecut, tranziția variază de la persoană la persoană în intensitate, durată și simptome. 

William Bridges, a propus o diagramă a fazelor prin care trece cineva aflat într-o tranziție: de la împotrivire, la supărare, la confuzia și nesiguranța zonei intermediare, către curiozitate, interes, înțelegere și entuziasm.

transition-curve

Toți păstorii bisericilor de pretutindeni activează într-un fel sau în altul într-o stare de tranziție. Cuvântul care caracterizează cel mai bine tranziția este termenul ,,schimbare“. El este încântător și înfricoșător totodată, amețitor și atrăgător, evitat, dar evident o parte integrantă a vieții. Instinctiv, ne temem de ,,schimbare“.  Paradoxal, dorind schimbarea, trebuie să vorbim doar cu mare prudență despre ea. Un păstor american ne sfătuia: ,,Nu spuneți niciodată bisericii: ,,Schimbăm!“, pentru că veți întâmpina o rezistență încăpățânată. Alegeți să spuneți ,,Încercăm, fraților. Dacă merge, bine. Dacă nu merge, ne întoarcem la cum a fost“.

wb

Prin 1998, când apele din România nu erau încă limpezi, o mulțime de creștini au plecat să trăiască în țările Europei. Un păstor român care-i vizitase cam peste tot, ne-a spus cum vede el diferențele dintre noi, și cei din Europa:

,,Cei din România sunt ca cei din gara de plecare, cu bagajele făcute. Nici nu știi când dispar de lângă tine din biserică. Cei din Europa sunt ca cei din gările de legătură. S-au dat puțin jos din tren, dar nu sunt siguri că vor rămâne sau nu în țara în care au ajuns. Un sinplu telefon sau o invitație din altă țară care le promite o soartă mai bună îi pune iar în mișcare. Voi, cei care ați ajuns în America, în Canada și în Australia sunteți singurii care v-ați sfârșit călătoria, v-ați deschis bagajele și vă considerați ,,acasă“. Sunteți stabili și vă căutați un rost de durată. Aveți cea mai invidiată soartă.“

Dumnezeu mi-a dat harul să stau în aceeași adunare locală timp de 35 de ani. În răstimpul acesta i-am păstorit pe unii dinainte de a se naște! I-am văzut apoi aduși la binecuvântare, integrați în departamentul de copii, trecând apoi la cel de tineret, botezându-se, căsătorindu-se, ajungând la casele lor și trecând împreună cu mine spre vârsta a treia (termen eufemistic despre bătrânețe). În tranziția aceasta biologică, problemele, prioritățile și pasiunile celor păstoriți de mine s-au schimbat. A trebuit să-i înțeleg pe fiecare, să-i accept pe fiecare și să-i păstoresc pe fiecare în acest proces de tranziție.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat însă doar biologic. Am asistat și asist la tranziții spirituale. De fapt, Noul Testament, manualul meu de păstorire, este o ,,carte a tranzițiilor“. Iată numai câteva din ele, așa cum le-am studiat împreună cu Biserica:

  1. De la iudaism la creștinism
  2. De la o cultură la multiculturalism
  3. De la firea pământească la spiritualitate
  4. De la păcat la sfințenie
  5. De la idoli la Dumnezeu
  6. De la ,,religie” la o “relație” personală
  7. De la lucrurile de acum la cele viitoare

În toate tranzițiile amintite mai sus, cuvântul de ordine este ,,schimbare“. Dumnezeu vrea ,,să facă toate lucrurile noi“. Până atunci, El ne pregătește, făcându-ne ,,oameni noi pentru o lume nouă“. Apostolii Domnului au fost trimiși cu Evanghelia ,,până la marginile pământului“ ca să schimbe oameni în ucenicia Domnului Isus. Fiecare dintre ei, cel mai cunoscut și cel mai menționat fiind apostolul Pavel, a traversat ca o corabie, ținuturi noi, culturi diferite, limbi diferite, diferite feluri de a cânta, de a se îmbrăca, de a găti mâncarea, etc. Nu găsim nicăieri că ei s-ar fi împiedicat în vreuna din acestea. Cei care au făcut-o, victime ale inerției (vezi cazul lui Petru și al bisericii din Ierusalim), au făcut-o doar până ce și-au cristalizat și acceptat misiunea și destinul dictat de Christos.

Vă ofer un slideshow (o prezentare grafică) pe care mi-am expus concluziile experiențelor mele de la Bethel cu celelalte biserici pe care le-am vizitat.

Biserica în tranziție

Ca păstor român în America, a trebuit să mă confrunt încă de la început cu inerția celor împotrivitori tranziției. Tendința naivă a lor a fost să formăm ,,un colț de Românie“ departe de țară. Ne-am pus chiar o deviză care să-i atragă pe români din zona noastră: ,,Bethel – o casă departe de casă“. Substratul ei vorbește însă de cei aflați, fără să știe, departe de casa cerească, pe care-i dorim împreună cu noi în drum spre ,,casa de sus“.

Într-o zi, curios și neîncrezător într-o ofertă pentru ,,cărți de vizită“, care mi s-a parut mult prea ieftină ca să fie adevărată, am comandat și eu o sută, pe care mi-am trecut, pe lângă adresa și numărul de telefon, ,,meseria“. Am scris în joacă ,,Guide to heaven“ (Ghid către cer). Surpriza a fost că mi-au sosit cărțile de vizită acasă și … gluma a devenit realitate.

Tranziția trebuie anticipată și îmbrățișată

Tranziția este un drum spre viață, spre un alt fel de viață, dar …  spre viață! Blocarea tranziției este cărarea care duce la moarte. Păstorul care nu intuiește că slujba lui pentru români este ,,temporară“ și că slujba lui este doar să-i piloteze înțelept prin portul american imens în care ne-am tras la mal, se programează singur pentru dezamăgiri și deznădejde. În câțiva ani, când va vedea în ce direcție se îndreaptă lucrurile, va începe să-și facă procese de conștiință: ,,Unde am greșit? Unde am scăpat lucrurile din mână? Sunt oare un eșec?“

Confundând schimbările din jurul lui cu o ,,criză“, un astfel de păstor ajunge foarte repede la autocompătimire: ,,M-a adus Dumnezeu într-o fundătură să mă irosesc zadarnic cu oamenii aceștia ingrați care nu mă merită, nu mă ascultă“.

Nimic mai departe de adevăr. Un păstor mutat de Dumnezeu din România în America este ca un fotbalist de la Foresta Fălticeni transferat la Real Madrid! De ce-ar regreta el, terenul denivelat din țară când are la dispoziție tot ce există mai bun într-un club de fotbal? Să fie trist pentru că toți cei din jurul său ,,nu grăiesc moldovinește“?

Un păstor român în America poate fi și face ceea ce nici un păstor din România nu îndrăznește și nu visează! Poate face cursuri teologice la cele mai bune școli teologice, se poate împrieteni cu cei mai mari păstori din lume, se poate asocia, el și biserica, cu alți păstori și alte biserici ca să facă misiune în cele mai îndepărtate colțuri ale lumi!

Gândiți-vă că eu am avut harul să-i cunosc personal pe John MacArthur, pe Rick Warren, pe Chuck Smith! Gândiți-vă că Dumnezeu mi-a pus la dispoziție resursele americanilor și românilor de aici ca să-l slujesc așa cum nici nu visam altădată.

Gândiți-vă că am fost asociat cu frații menoniți de la Christian Aid Ministries pentru a distribui în România și în alte țări ajutoare evaluate de sute de milioane de dolari!

Gândiți-vă că tinerii noștri au ajuns în misiune în Mexic, Haiti, Nepal, Turcia, Honduras și alte câteva țări din Africa și în Asia, ca să nu mai vorbesc de România, Moldova și alte țări europene.

Gândiți-vă la ceea ce au făcut, în condiții mult mai grele ca cele de astăzi, Ieremia Hodoroabă, Petru Truța, Alexa Popovici și Petru Popovici pentru România, la emisiunile de radio care au înconjurat pământul și la cărțile tipărite și la zecile de mii de Biblii distribuite clandestin. Gândiți-vă la zecile de români care au ajuns profesori de teologie în America, păstori sau misionari prin alte colțuri ale lumii.

Gândiți-vă la amploarea impactului unui român ca Richard Wurmbrand. Până și la o cabană dintr-un vârf de munte, când au aflat că sunt român, oameni m-au întrebat: ,,Îl cunoști pe Wurmbrand?“

Gândiți-vă la miile de români care și-au pus la lucru înzestrările și s-au integrat în societatea americană ca medici, ingineri, politicieni, arhitecți, proprietari de companii, cercetători științifici și piloți de avioane.

Gândiți-vă la integrarea mea în multiculturalismul american. În asociația în care este încadrată biserica noastră, North American Baptist, sunt biserici indiene, chineze, mexicane, rusești, etc, etc.

Cu astfel de oameni și prin ei am ajuns să facem misiune în țările din care au venit. Biserica noastră a fost astfel implicată într-o lucrare cu caracter mondial. Altădată am fost legați ca-ntr-o pușcărie în România comunistă. Azi putem ajunge până la marginile pământului.

În timpul unei vizite la Vancouver, dincolo de granița de nord a Americii, văzând un cor excepțional de copii care cânta în biserica baptistă română de acolo, tatăl meu mi-a șoptit:
,,Măi Dane, ce a pierdut România!“
,,Sau ce a câștigat Canada!“ i-am replicat eu.

Tranziția pe pielea mea

Mie și celorlalți păstori români transplantați din solul României în pământul fertil al Americii ,,ni s-a dat mult și ni se va cere și mai mult“.

I-am auzit pe unii dintre ei jelindu-se: ,,Unde am greșit? Unde i-am scăpat din mână? Sunt oare un eșec? M-a adus Dumnezeu într-o fundătură? Oameni ingrați care nu mă merită, nu mă ascultă“.

Eu am fost scutit de astfel de întrebări pentru că adunarea noastră a intuit și anticipat schimbările necesare chiar mai înainte de mine. În mica noastră adunare din Hollywood, cei care m-au împins spre această gândire sănătoasă au fost oamenii minunați pe care-i pregătise Dumnezeu pentru mine. Parcă-i aud:

,,Daniel, dacă nu facem pentru copiii noștri un program educațional cel puțin la fel de bun ca al unei biserici americane înseamnă că ne pedepsim copiii. Ar fi mai bine să-i ducem acolo, pentru ei am venit în America“.

Am decis ca surorile care se ocupă de copii să meargă câteva duminici să învețe ce fac și cum fac cele care se ocupă de copii într-una din cele mai mari biserici americane. S-au întors de acolo nu numai cu metode învățate, ci și cu material de predat pentru cel puțin câțiva ani de zile. La început l-au tradus cuvânt cu cuvânt în limba română. Apoi, încet, încet, l-au predat așa cum era el original, în limba engleză …

,,Daniel, au crescut copiii și avem o mulțime de tineri. Adu-l pe tatăl tău de la Phoenix să se ocupe de noi și tu concentrează-te asupra tinerilor. Ești încă apropiat de vârsta lor, te iubesc și-i poți influența chiar mai bine decât o facem noi acasă. Suntem ca niște găini care au clocit ouă de rață și acum stau panicate pe mal văzând puii cum s-au băgat în lac.“

Așa am făcut. Tatăl meu era pe atunci la Phoenix, să dea o mână de ajutor bisericii de acolo. L-am chemat și toată lumea a văzut că asta a însemnat un câștig real pentru toată lumea.

Ca să ne înțelegeți, am să vă dau un exemplu dintr-o vizită pastorală. Eram acasă la Emil Dumitru. Fetele lui aveau cam 9-11 ani. Emil a rugat-o, parcă pe Iulia, să-mi aducă un pahar cu apă. L-am băut și stăteam cu el în mână. Emil a chemat-o înapoi pe Ema și i-a zis:
,,Ia paharul de la Daniel și pune-l pe masă“.
Puștoaica a luat paharul și a stat cuminte în picioare lângă noi.
Deranjat, Emil s-a răstit la ea să plece să nu stea ,,în gura noastră“. Fata a început să plângă. Ne-am dat amândoi seama că se petrecuse ceva cu ea și noi nu băgasem de seamă. Emil i-a spus:
,,Vino aici!“
A luat-o în brațe și a întrebat-o: ,,Ce ai?“
,,Tata, eu vreau să te ascult. Am înțeles cum mi-ai spus. Am înțeles ,,pahar“ și ,,masă“, dar nu știu ce înseamnă ,,pe“.
Cum să se descurce fata cu paharul dacă nu înțelegea ce înseamnă să-l pună ,,pe“ masă ?

aWANA
AWANA în fiecare seară de vineri
VBS
Vacation Bible School, vara la Bethel

Tranziția este necesară pentru împlinirea misiunii noastre

Tranziția ne deschide ușa de evanghelizare a celor din jur. Dacă tot am ajuns ,,pănâ la marginile lumii“, mă rog să ne folosească Dumnezeu să vestim Evanghelia ,,la orice făptură“!

În prezent, la Bethel, în fiecare zi de vineri avem AWANA, școală destinată copiilor. Faptul că este ținută în limba engleză a făcut ca la ea să participe copii din alte părți, unii mexicani, alții negrii … alții americani blonzi de-a binelea.

În fiecare vară organizăm Vacation Bible School, ,,Școala de vacanță“, la care participă peste 150 de copii din vecinătate.

După ,,revoluția“ din 1989, românii s-au îmbătat cu apă rece, dând crezare unor previziuni conform cărora ei vor produce marea trezire creștină din țările Europei. Oare cum s-au gândit că o vor face? Așteptând ca locuitorii altor țări să învețe limba română? Nu s-au gândit că va fi necesar ca ei să meargă în alte țări și să vorbească limbile celor de acolo? Ce ziceți? Cu este mai normal?

Tranziția nu înseamnă neapărat abandonarea trecutului românesc

Nu trebuie să demolăm parterul ca să zidim etajul doi! Se spune: ,,Cine știe două limbi este mai deștept decât cel ce vorbește doar una!“ În mod sinonim, cel care aparține la două culturi are șansa unei personalități mai bogate decât ceilalți. Amândouă fetele noastre, Christine și Sarah s-au născut în America, la fel ca și cei doi nepoți, Timothy și Michael. Cu toate acestea vorbim între noi românește (bineînțeles că și englezește).

Prin contactele noastre cu cei de la Grace Community Church păstorită de John MacArthur și prin contopirea cu biserica americană-fost-germană ,,Bethel“ din Anaheim am avut șansa să parcurgem mai repede ca alții procesul de tranziție.

Asta n-a însemnat niciodată că am refuzat să mai fim români. Majoritatea ne-am născut români și vom muri români, chiar dacă o vom face ca ,,români-americani“. În fiecare dimineață, când ne privim în oglindă dăm cu ochii de un român. Cu copiii noștri este însă o altă socoteală.

Continuăm să fim români cu fiecare nouă familie care sosește la noi din țară. Am participat la toate votările care s-au făcut în România. Am organizat la Bethel secție de votare. Avem ,,școală românească“ în fiecare vară și toți copiii noștri știu să citească și să scrie românește (aproximativ).

De departe, cea mai mare contribuție misionară a bisericii noastre este îndreptată spre România și Moldova. Acolo se duc banii noștri și tot acolo ne ducem și noi în vacanțele noastre ,,misionare“. Cât vom trăi, România va rămâne țara noastră, chiar dacă America este mama noastră de adopțiune.

De fapt, se întâmplă cu noi un fenomen tare ciudat. Sufletul omenesc este încă o mare taină. Eu vă povestesc, dumneavoastră trageți concluziile.

Fiecare dintre noi se consideră în America ,,român“. Este însă suficient să ne pună cineva în mână un bilet de avion și din chiar momentul în care aterizăm la Otopeni ne simțim și ne dăm drept … ,,americani“!

Dacă joacă un meci de fotbal selecționata Americii cu cea a României, simpatiile nostre depind iar de locul în care ne aflăm. Dacă jocul are loc în America, ținem cu România. Dacă jocul are loc în România, ținem cu America. Pas de mai înțelege!

Mama unui prieten a fost chemată să stea cu nepoții din America și să-i mai învețe puțin limba română. A făcut-o cu toată priceperea și cu toată ambiția. Când însă aceeași nepoți au vizitat-o, să zicem la Cluj, bunica a ieșit pe balcon și i-a strigat s-o audă toți vecinii:

,,Helo, Cildrin! Come hire!“

Cu copiii noștri este însă o altfel de socoteală …

Copiii noștri trăiesc tranziția pe alte cordonate. Le-am vorbit despre România și au ajuns să iubească țara aceea de parcă ar fi un fel de echivalent al ,,patriei cerești“. Asta nu i-a făcut și nu-i va face vreodată să se mai simtă acasă ,,acolo“.

Primul lucru pe care l-am făcut după revoluția din 1989 a fost să ne ducem cele două fete, pe Christine și pe Sarah, să vadă România. Ne-am făcut un itinerar care să parcurgă neapărat locurile de referință ale familiilor noastre: Timișoara, Arad, Negreni, Iași, Pașcani și București.

Dacă la ceea ce au văzut ele cu ochii lor atunci în România adaugi ceea ce ne aud pe noi vorbind în fiecare zi despre necazurile și lucrurile nefaste din România de azi, plus ceea ce au văzut cu ochii lor în alte țări vizitate, suma tuturor cestor informații le ajută temeinic să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru că trăiesc în America și că sunt ,,americance“.

Care sunt scopurile celui ce păstorește o tranziție?

Unu, să-i ajuți pe cei veniți din țară maturi ,,să nu se dea peste cap“ și să se piardă din cauza lipsei de limite din libertatea americană. Unii confundă foarte ușor libertatea cu libertinajul. De unii te miri cum de pot ajunge să facă anumite lucruri … Eu cred că sămânța rea era în ei încă din România, iar America n-a făcut decât să le pună la dispoziție pământul fertil pentru apucături păcătoase. Paradoxal, datoria păstorului din tranziție este să-i convingă pe ceilalți că atunci când majoritatea lucrurilor se schimbă, cele mai importante pentru viață și veșnicie rămân neschimbate! Schimbăm peisajul, dar umblarea noastră cu Domnul continuă! Schimbăm ambalajul, dar conținutul etern rămâne același!

Doi, să păstrezi și să inspiri umblarea personală cu Dumnezeu într-o lume nouă, necunoscută.
,,Pribegia este o formă de stabilire în eternitate“.
Paradoxal, dezrădăcinarea poate să ne ajute să trăim mai aproape de cer. Este o ocazie unică. N-o disprețuiți. Pe unde o fi umblat Enoh cu Dumnezeu? Nu se știe! Pretutindeni!

Trei, să urmărești ,,creșterea“ duhovnicească și maturizarea indiferent în ce limbă sau cultură sunt mai ,,acasă“ cei din fața ta. Oare în ce limbă au cântat și vorbit cei din Filipi, din Tiatira, din Efes și din Roma? Cine știe? Epistolele n-au socotit lucrul acesta la fel de important ca în aprecierile noastre. Nu contează și n-a contat! A contat ca inimile celor din acele localități să vibreze pentru Dumnezeu și să-i evanghelizeze pe toți cei din jurul lor.

Patru, să cauți să ții ,,plutonul“ alergătorilor împreună. Într-o tranziție, viteza cea mai mare o au cei tineri. Cei în vârstă preferă uneori să ,,bată pasul pe loc“. Este datoria păstorului, ca un veritbil antrenor de atletism, să se ducă la cei din frunte și să le ceară să fugă ceva mai încet, să nu se rupă de ceilalți, iar poi să se ducă la cei din urmă, de la coadă și să se roage de ei s-o ia și ei din loc, să mergă puțin mai repede, să țină cât de cât pasul cu ceilalți. Îndeletnicirea aceasta nu este nici ușoară și nici prea atrăgătoare, dar este strict necesară. Altfel, distanța dintre cei din frunte și cei de la urmă se mărește până ce ai sentimentul că păstorești de fapt două biserici. De aici și până la desprinderea prin plecarea unui grup la o biserică americană nu este decât un sigur pas.

Oricare alt grup etnic minoritar care trăiește într-o altă cultură majoritară se confruntă cu această realitate.

Biserica Bethel are un trecut german. În fiecare a doua zi de vineri din Decembrie avem ,,Christmasfest“, un program special de colinde la care participă bisericile din jur. Prin 1985,  Dirijorul singurei biserici de limba germană a ținut să ne spună câteva cuvinte înainte să cânte.

,,Vreau să vorbesc doar cu românii.  …. Știu de ce ne puneți întotdeuna să cântăm ultimii în program, la loc de cinste. Nimeni nu cântă colinde așa de frumos ca germanii… Așa este. Aveți dreptate. Limba germană este făcută parcă pentru colinde. … Să nu repetați însă greșeala noastră. Și noi am crezut că limba noastră este cea mai frumoasă și n-am lăsat pe nimeni să cânte sau să predice în altă limbă decât limba germană. Rezultatul? … Îl vedeți în fața voastră. Câți suntem în acest cor atâția suntem și duminică în biserică. Pentru că nu i-am lăsat să cânte și să predice în limba engleză, nepoții și copiii noștri ne-au părăsit. Dumnezeu n-a pierdut nimic, Doar i-a schimbat dintr-un buzunar într-altul. Nici ei n-au pierdut nimic. Sunt bine acolo unde s-au dus. Am pierdut în schimb noi … Am rămas singuri … și este foarte greu și trist. Nu repetați greșeala noastră. Lăsați-i pe copii și tineri să folosească limba engleză în biserică. Vor rămâne împreună cu voi, ca în toate celelalte biserici din Asociația noastră. Și veți avea un viitor … Și acum, să cântâm ,,în limba germană“!

În duminica următoare, la serviciul de dimineață am cântat cântările comune, ca deobicei, în două limbi. M-am nimerit să stau pe bancă între tatăl meu și fratele Rus Teodor, care avea peste 90 de ani. I-am auzit cântând cât puteau ei de tare:

,,Hav get tau art, Hav gret tau art!“

Ar fi putut cânta foarte bune și în limba română, cum făcuseră până atunci. Dar … le era groază că își vor pierde copiii și nepoții …

Cam la un an după acestă întâmplare, tatăl meu m-a luat deoparte și mi-a spus:

,,Dane, tu faci cum vrei, că tu ești păstorul. Dar să știi că tot tu ai și răspunderea … Eu doar îți spun: Nu-mi place că nu-i aud pe tineri rugându-se cu voce tare în adunare.“
,,Ticule, am încercat eu să-i explic, le este tare greu în sala mare. Ei se roagă însă, să știi, se roagă toți în clasa lor de școală duminicală. Se roagă în limba engleză. Nu se prea pot ruga în limba română …“
,,Dar cine a zis că trebuie să se roage în adunare în limba română. Eu nu! Dumnezeul meu înțelege și engleza! Vreau să se roage cu voce tare împreună cu noi, să avem părtășie în rugăciune …

Cinci, să accepți și chiar să privești cu bucurie când persoane din biserica ta ,,sar“ pârleazul și se mută în condiții foarte creștinești într-o biserică americană bună. Fiecare astfel de caz a fost pentru mine un fel de clipă în care am auzit că mi se spune: ,,Ai terminat cu ăsta! L-ai adus cu bine prin tranziție! Bravo!“

Sigur că el ar fi putut să mai stea cu noi și să facem tranziția completă împreună. Faptul că s-a copt însă mai repede nu îl face vinovat față de livadă.

Ceea ce este frumos la Bethel este că cei plecați ne mai vizitează, dându-ne de fiecare dată bucuria revederii. Din când în când, cei rămași la Bethel organizează mese de dragoste la care-i invită pe toți cei care au fost vreodată membrii la noi. Nu de alta, dar vor să le vadă copiii și să se laude puțin cu odraslele lor.

Șase. Să fii gata întotdeauna să o iei de la capăt cu familiile care vin acum din România.

O biserică etnică este ca un vas în care se toarnă apă prin două conducte: una, să zicem, dulce, iar cealaltă, să zicem, sărată. Dacă debitul unei conducte scade, apa din vas va prelua gustul apei care vine în cantitate mai mare. Dacă nu vor mai veni români din țară, la Bethel, ne vom americaniza repede. Dacă va da Dumnezeu însă ca să găzduim un alt val de emigrație, vom redobândi imediat specific românesc.

Numai Dumnezeu știe ce va aduce viitorul, dar eu tare mă rog pentru încă un val de emigranți dinspre România. I-aș aduce aici pe toți, mai ales pe cei care sunt tratați ca cetățeni de clasa a treia prin țările mândre ale Europei. Hei, dacă se deschid iar porțile Americii pentru români, nu ne ocoliți! Nu uitați că vă așteptăm să vă fim ,,o casă departe de casă“.

Șapte. Ca să reușești toate cele de mai sus, ia alături de tine oameni care ,,să creadă că se poate“, oameni energici și entuziaști gata oricând să spună:

,,Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit“.

Expresia aceasta este așa de importantă că este pomenită de Dumnezeu de două ori în Biblie. O dată în viața lui David (2 Samuel 22:30) și a doua oară într-un psalm al lui David (Psalmi 18:29). Eu am auzit-o spusă de fratele Pit Popovici drept o deviză și un principiu de lucru și luptă. Ferește-te de oamenii defetiști, resemnați, plafonați și intrați în putrefacție cu mulți ani înainte de moarte. Și încă ceva: dacă te înconjori în conducerea bisericii cu oameni care nu vorbesc limba engleză, te programezi singur pentru o perioadă îndelungată de conflicte interne.

Dacă ești un David, caută-ți un Ionatan. Dacă ești un Ionatan, caută-ți un David! Dacă ești un Moise, caută-ți un Iosua! Nu te mulțumi și nu te restrânge la funcțiile din Comitet. Fii permanent în căutare de oameni care au dela Domnul vitejie pentru lucrarea creștină.

Revenind la împăratul David, nimeni în istoria lui Israel n-a produs mai multe schimbări ca și el. Nimeni n-a patronat o tranziție mai mare. A luat regatul dezorganizat de la Saul și l-a dus pe culmile epocii de aur. Care i-a fost secretul? Ei bine, eu cred că au fost trei.

În primul rând, David a fost chemat de Dumnezeu pentru o asemenea lucrare. Nu forța lucrurile. Cu el și cu noi toți rămâne valabil principiul ascultării și subordonării în fața inițiativelor divine, singurele care produc succes:

,,Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă“ (Romani 9:16).

În armata slujitorilor lui Dumnezeu nu există ,,voluntari“! Doar oameni ,,chemați“ după știința mai dinainte a lui Dumnezeu să împlinească faptele bune pregătite mai dinainte pentru ei.

În al doilea rând, David a știut să depindă total de Domnul. El a fost împăratul de pe locul doi. Pe locul întâi a stat Cel ce șade veșnic pe tronul cerului. Dumnezeu ne califică la locul de muncă! Ca să-i putem schimba pe alții, tranziția trebuie să treacă mai întâi prin noi înșine. Cel mai de succes păstor este acela care se lasă el însuși păstorit de Dumnezeu. Un om al lui Dumnezeu face CE vrea Dumnezeu, CUM vrea Dumnezeu și numai CÂND vrea Dumnezeu. Nu uitați că David a dat lui Solomon schițele unui templu gândit nu de el însuși, ci de Dumnezeu:

„Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscut Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui” (1 Cron. 28:19).

În al treilea rând, David i-a adus alături de el pe ,,cei 37 de viteji“ pe care i-a descoperit în popor (2 Sam. 23:8-38). Citiți cu atenție precizările textului și veți descoperi că nu David i-a format! El doar ,,i-a luat cu el“.

Nimic din ceea ce s-a făcut la Bethel n-ar fi fost posibil fără oamenii de curaj și credință pe care i-am descoperit aici, adevărați viteji ai acestei generații.

+++

Narcis Dragomir, un român de pe lângă Ploiești, a fost pus în mișcare de un predicator american care le-a spus că a venit timpul ca românii să mai și dea nu doar să primească. Astăzi, căsătorit cu o americancă blondă are singura familie cu păr bălai din orașul în care locuiește în Baja California, la câteva sute de kilometrii dincolo de granița de sud a Californiei. A început de la zero și păstorește acum o biserică. Foarte harnic, a deschis și o școală creștină, plus asistă lucrarea din câteva orfelinate. Prin el, românii din bisericile de pe coasta de vest a Americii au descoperit lucrarea misionară din Mexic. Dacă aveți timp, ascultați cum a ajuns acolo unde este  azi:

Reclame

7 gânduri despre „13. Păstorind o tranziție

  1. Rev2:29 “Whoever has ears, let them hear what the Spirit says to the churches“.
    So thankful to God and to you you, Frate Daniel, for yet another powerful, unique and much needed message! Blessings!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s